Buletin agrometeorologic 14 – 20 Octombrie 2017

PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ 

14 – 20 Octombrie 2017

Caracteristici meteorologice

Pe ansamblu, intervalul se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai mare parte a teritoriului.

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 8…21°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…8°C, în majoritatea zonelor de cultură. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 13…26°C, la nivelul întregii țări. Temperatura minimă a aerului se va situa între 3…15°C pe întreg teritoriul agricol al ţării, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni, unde izolat vor fi condiții de producere a brumei.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va fi cuprinsă între 9…21°C în aproape toate regiunile agricole, limite optime pregătirii patului germinativ în vederea însămânţărilor de toamnă, precum şi desfăşurării proceselor de germinare, răsărire şi apariţie a primelor frunze la culturile de rapiţă, orz şi grâu semănate până la această dată.

Se prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale, reduse cantitativ, acestea fiind însoțite de intensificări de scurtă durată ale vântului.

  • Caracteristici agrometeorologice

Aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm (ogor), se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și izolat extremă) se vor înregistra pe suprafețe agricole extinse din Moldova, centrul și local în estul Dobrogei, sudul Transilvaniei, izolat în nord-vestul Banatului.

  • Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Pe fondul regimului hidro-termic favorabil din aer şi sol, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă semănate în epoca optimă se vor desfăşura în general normal, în aproape toate regiunile agricole ale ţării. Starea de vegetaţie a speciilor de rapiţă, orz şi grâu înfiinţate până în prezent va fi bună şi medie, iar pe arealele agricole unde se menţin deficite de apă în sol, vigurozitatea şi uniformitatea plantelor se va prezenta medie şi slabă.

La orzul şi grâul de toamnǎ vor predomina fazele de germinare-rǎsǎrire (30-100%) în aproape toate zonele de cultură, precum şi apariţia primelor frunze și înfrățirea (10-50%). Rapiţa înfiinţată în perioada optimă va parcurge formarea rozetei de frunze (3-6 frunze), iar pe suprafeţele semănate tardiv se va înregistracamp2 răsărirea (10-100%).

În toate bazinele specializate, sfecla de zahăr îşi va continua maturitatea tehnologică şi recoltarea, iar la cartof va fi posibilă finalizarea acestora.

În majoritatea plantaţiilor, speciile pomi-viticole vor parcurge maturarea lemnului/coardelor/fructelor şi îngălbenirea/căderea fiziologică a frunzelor, precum şi recoltarea la soiurile ajunse la maturitatea de consum.

Lucrările agricole de sezon (recoltare, transport şi depozitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat) se vor putea efectua în condiţii optime.

Recomandări de specialitate:

  • Continuarea lucrărilor de eliberare a terenurilor agricole de resturile vegetale şi efectuarea arăturilor adânci de toamnă;
  • Efectuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ şi a semănatului culturilor de orz şi grâu de toamnă, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului;
  • Finalizarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare a produselor agricole de sezon.