Testimoniale Clean Up

Testimoniale Clean Up

Am utilizat Clean Up în ferma pe care o administrez, pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale și perene, pe miriște, când buruienile au ajuns la înălțimea de 15-20 cm, cu o cantitate de soluție la hectar de 200 litri, iar doza de aplicare a fost de 4 l/ha. Astfel am obținut suprafețe curate de buruieni. Recomand cu tărie acest produs în fermele tuturor, succesul va fi conform așteptărilor.

– ING. Păcurariu Mihai, Fitofarm SRL, Blaj -Alba

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

cristea georgeDețin în comuna Topolog, jud. Tulcea, o fitofarmacie și începând de anul acesta am avut la vânzare produsul CLEAN UP, despre care am auzit numai cuvinte de laudă din partea clienților mei din comună și din zonele limitrofe. Este foarte important pentru mine să dețin în fitofarmacie produse competitive, de aceea am ales compania CHEMARK ROM. Dragi fermieri, dacă doriți produse competitive, produsele companiei CHEMARK ROM reprezintă soluția ideală.

– Cristea George, sat. Măgurele, com. Topolog, jud. Tulcea, Administrator Topsem Ioana PFA (150 ha)