5 metode de combatere a dăunătorilor

Pentru a preveni apariţia dăunătorilor în culturile agricole şi legumicole, specialiştii recomandă aplicarea unor metode de combatere în 2 situaţii: înainte de înfiinţarea culturii şi depozitarea produselor.
În momentul de faţă există 5 metode de combatere a dăunătorilor:

• presupune efectuarea lucrărilor agricole de cultivare: arat, semănat, prăşit, grăpat etc. prin care sunt combătuţi dăunătorii din sol în sezonul rece, prin aşezarea lor în subteran adânc, unde nu pot avea condiţii de dezvoltare. De asemenea, soluţia agrotehnică se bazează pe folosirea sămânţei cu boabe care să nu conţină dăunători la semănat, astfel încât înmulţirea lor în culturi să nu existe

• presupune scuturarea pomilor din livezi de dăunători cum ar fi gărgăriţă florilor de măr sau strângerea cuiburilor de omizi, de preferat imediat după apariţia lor, vara.

• presupune combaterea dăunătorilor prin folosirea de substanţe chimice pe culture şi utilizând o cantitate redusă pe fructe sau plante de consum, poate apare riscul de toxicitate pentru consumatori

În funcţie de categoria dăunătorilor, se aplică următoarele substanţe chimice:

1. Nematocide – combaterea viermilor de pământ (nematozilor);
2. Moluscoide – combaterea molustelor (melcul Limax);
3. Insecticide – combaterea insectelor;
4. Acaricide – combaterea acarienilor;
5. Rodenticide – combaterea rozătoarelor (şoarecilor şi şobolanilor);
6. Corvicide – combaterea ciorilor.

• presupune utilizarea de vietăţi din ecosistemul agricol, cum ar fi: insecte, ciuperci, bacterii etc, cu scopul de a combate dăunătorii culturilor: musculiţa albă de seră, păianjenul roşu şi purecii. Această metodă înlocuieşte cu succes metoda chimică.

Musculiţă albă de seră este dăunătoare pentru legumicultură, mai ales pentru culturile de tomate din cauza secreţiilor dulci pe care le depune pe frunze, favorizând dezvoltarea fumaginei.

Păianjenul roşu poate fi combătut prin utilizarea metodei chimice, însă acest parazit produce pagube pentru toate speciile de legume cultivate. Pentru acest dăunător polifag, cultivatorii folosesc un prădător, tot din categoria acarienilor, cu un colorit roşu-orange, denumit ştiinţific Phytoseiulus persimilis.

Purecii apar atât în culturile de câmp, cât şi în culturile din spaţii închise şi protejate, având o rezistenţă crescută la pesticide. Cele mai des întâlnite specii sunt: Puricele verde al piersicului (Myzus persicae) şi Puricele negru (Aphis fabae).

a. evidenţă complexului de boli şi dăunători pe culture;
b. estimarea densităţii numerice a fiecărei specii;
c. prognoza apariţiei dăunătorilor în masă pe teritoriul examinat;
d. avertizarea tratamentelor, la depăşirea PED a stadiilor dăunătoare.

*sursă: Raport Special – Ecosistemul agricol în prezenţa bolilor şi dăunătorilor