Analiza solului – Părerea specialistului

Analiza solului, cartarea solului sau diagnosticarea comportamentului unui sol?

Niciodată nu am fost de acord cu expresia cartarea solului, prin aceasta înţelegând de fapt analiza secvenţiala a acestuia. În DEX, cartarea solului este definită ca: „urmărirea pe teren şi transpunerea prin semne convenţionale, pe hărţi topografice, a răspândirii diferitelor elemente din natură (roci, formaţiuni geologice, ape, soluri, animale). Cartarea, se referă la ceva ce se adresează simţurilor, văzului, ceva palpabil, care rămâne neschimbat, ceva care devine orientativ pe teren.

Analiza solului presupune descoperirea reacţiilor chimice, a fenomenelor nevăzute ale solului, a factorilor chimici care sunt într-o permanentă dinamică şi interferenţă cu factorii climatici şi antropici (factori determinaţi de om). Factorii antropici ca fertilizarea solului, dar și alţii care se referă la tehnologie se vor armoniza cu factorii naturali și chimici ai solului, cu natura însăşi în vederea scopului dorit de om, acela de a crea hrană.

Care va fi starea de fertilitate a solului în viitor? Ce fel de sol vom lăsa moştenire urmaşilor noştri? Cum influenţează agricultura de astăzi, viitorul climatic?

Fertilizarea solului reprezintă un factor determinant în sporul de recoltă. FAO a făcut un studiu în care aşează pe primul loc acest factor cu o pondere de 41%, restul factorilor tehnologici încadrându-se în ponderea de 5-20%.

Fertilizarea culturilor agricole se poate face la întâmplare?

Aceasta este una dintre cele mai răspândite întrebări, iar răspunsul este: da, se face la întâmplare atunci când nu se cunosc parametrii solului şi nu se face un studiu agrochimic al acestuia. Trebuie înţeles următorul aspect tehnologic: anliza solului reprezintă „o poză statica a unui fenomen dinamic din sol”.

Studiul agrochimic presupune mai multe analize ale aceluiaşi sol în timp şi pe parcursul mai multor anotimpuri, tocmai pentru a surprinde „mai multe poze statice” ale unor fenomene dinamice din sol, doar în felul acesta putându-se determina un „comportament specific” fiecărui sol şi fiecărei sole în parte. Nu se poate cunoşte modul de funcţionare al unui sol fără a etapiza numărul de analize pe anotimp. În acest sens, analizele solului ar trebui luate pe acelaşi sol (iarna şi vara), înainte și după de fertilizare pentru a se putea cunoaşte modul de comportament al solului şi răspunsul la îngrăşăminte. PH-ul solului cunoscut de toată lumea, se schimbă odată cu anotimpul cu câteva zecimi, astfel vara este mai scăzut şi iarna mai ridicat. Aceste câteva zecimi pot determina însă blocarea sau deblocarea activităţii unui macro sau microelement. Conductivitatea solului se modifică cu fiecare fertilizare, cu creşterea sau scăderea umidităţii solului, cu creşterea sau scăderea apei pe profil. Dar creşterea sau scăderea apei pe profil, determină urcarea sărurilor sau coborârea sărurilor pe profil.

 

Ce nivel de săruri are un sol şi care este dimensiunea variaţiei lor în timp?

Argila solului poate să fie de mai multe tipuri, fapt ce determină însuşiri specifice fiecărui sol, materie organică cu humus mai mult sau mai puţin, structură şi textură diferite, factori climatici diferiţi toate aceste aspect, care determina comportamente diferite ale solurilor într-o foarte mare variabilitate, specifică unui biotop complex, cum este solul. Sunt foarte multe semne de întrebare, la care nu se poate răspunde fără un studiu agrochimic susţinut în timp atât de fermier, cât şi de cel care întocmeşte acest studiu. Mai nou am văzut analize de sol interpretate de un soft, care interpretează „secvența comportamentală a solului” şi nu „evoluţia comportamentală a solului.

Cine ar trebui să fie cei mai interesaţi de cunoaşterea în general a calităţii solurilor?

Un fermier este ca un medic generalist, dar de obicei medicul generalist trimite pacientul la medicul specialist, lucru care în agricultură nu se întâmplă prea des. Şi aici ne lovim de mentalităţi. Mentalitatea adevăraţilor fermieri indiferent că sunt angajaţi sau propietari, este aceea de a accesa informaţia tehnologică, de a cunoste în profunzime problematica solului. Fermierul este perfecționist, iar mulţi dintre ei duc această muncă la extrem. Un fermier îmi spunea odată că: „suferă dacă un vecin are culturile mai bune ca ale lui”. Da, asta e calea spre progres şi competiţie. Dar mai sunt unele mentalităţi care spun aşa: „Şi eu sunt inginer şi ştiu eu tot, nu am nevoie de altcineva”.

O altă mentalitate foarte interesantă este aceea a angajatului care deţine o funcţie de răspundere într-o unitate agricolă mare şi care refuză din diverse motive un studiu agrochimic care l-ar ajuta atât profesional, cât şi economic să-şi îmbunătăţească performanţa. Un astfel de director tehnic m-a întrebat într-o zi: Dar dacă şeful meu află că am greşit fertilizarea mie ce mi se întâmplă? Sau cazul în care un director doreşte foarte mult să aibă un studiu agrochimic, dar şeful lui nu intelge ca un astfel de studiu este o investiţie insignifiantă faţă de avantajele obţinute, văzând doar o cheltuială. Întrebarea se pune cât din subvenţia /ha este investită în cercetare aplicată pe solul propriu pe care îl lucrează? Trebuie oare numai să primim? Sau să şi investim puţin în cercetare?

Există și aceste mentalităţi, care însă nu duc la progres. Simţurile fizice ale unui om ca văzul şi pipăitul și poate chiar și inteligența pentru afaceri nu pot înlocui cercetarea de generaţii a chimiştilor în laborator. România are aproximativ 9.400.000 ha teren arabil, plus 3,3milioane păşuni. Terenul arabil se fertilizează în medie cu cel puţin 500 kg /ha din care cel puţin 200 sunt aplicate în „defazaj” de necesitățile culturii. Acest fapt este demonstrat de practica agricolă. Aplicarea îngrăşămintelor se face după reguli agrochimice clare. Astfel, pe solurile acide se administrează îngrăşăminte bazifiante, iar pe solurile bazice îngrăşăminte acidifiante. Această regulă nu este respectată cum nu sunt nici dozele folosite pentru fertilizare, iar de un studiu agrochimic nici nu poate fi vorba.

Agrochimia solului este o mică parte dintrun întreg, problema majoră este aceea că nu este conturat întregul. Din acest întreg fac parte: irigaţiile, perdelele de protecţie, tehnologiile inovative, dimensionarea modului de fermă şi corelarea arabilului cu zootehnia, ca formă obligatorie de reciclare a fosforului, deoarece zăcămintele de fosfor vor fi consummate într-o zi, cu mult înaintea hidrocarburilor.

– Inginer Demian Mircea Viorel,  martie 2017