Tomate, meri, viţă de vie, salată, cartof, cereale
Azotul (N) este unul dintre cele mai abundente elemente din plante și animale, deoarece este o componentă majoră a proteinelor, cantitatea de azot necesară unei culturi este mare comparativ cu rezervele naturale de azot din cele mai multe soluri și, prin urmare, majoritatea culturilor răspund pozitiv la aplicarea de azot suplimentar, fie din gunoi de grajd sau din îngrășăminte anorganice, cum ar fi ureea sau azotatul de amoniu.
Carenţa de azot provoacă reduceri dramatice ale creșterii plantelor și totuși, nu este ușor de recunoscut în câmp, cu excepţia cazului în care există o cultură bine fertilizată pentru comparaţie. Simptomele generale sunt colorarea în verde deschis a frunzelor și o creștere lentă rezultând într-o acoperire a solului întârziată sau redusă. Dacă aprovizionarea cu azot este scăzută pe parcursul creșterii culturii, nu poate fi evidentă senescenţa frunzelor mai mature. Azotul este crucial pentru fotosinteză și funcţia de reproducere. Azotul este componenta de bază a proteinelor și este esenţial pentru creșterea celulelor noi, fiind utilizat în principal pentru creșterea frunzelor și a tulpinilor, precum și pentru asigurarea vigorii generale a plantelor.
Deficienţa de azot la tomate se manifestă prin îngălbenirea frunzelor, de la vârf spre bază, urmând nervura principală. În cazul răsadurilor, plantele sunt firave, de culoare verde deschis. Înflorirea și fructificarea sunt reduse, iar în cazuri de deficit grav ţesutul plantelor se necrozează.
Simptomele lipsei de azot la măr sunt similare celor de la alte plante: frunze galben-verzui, fără vigoare, creștere vegetativă slabă și recoltă redusă. Nu numai deficienţa azotului este o problemă, ci și surplusul. Cultivatorul trebuie să urmărească atent dezvoltarea plantei și să intervină atunci când este necesar. Pomii tineri, fără rod, beneficiază adesea de programe de fertilizare cu conţinut de azot mai ridicat. Obiectivul este ca plantele tinere să aibă creștere vegetativă, în timp ce în cazul plantaţiilor pe rod se urmărește recolta și o calitate ridicată a fructului.
Lipsa de azot la viţa de vie
În cazul carenţei de azot, frunzele viţei de vie sunt clorotice, cu peţiolul ușor roșiatic. Coardele au vigoare slabă, boabele strugurilor se desprind ușor iar în cazul excesului fertilizării cu azot, frunzele sunt de dimensiuni mari, verde închis, coardele cresc viguros, ciorchinii sunt compacţi.
Cauze posibile: fertilizare insuficientă, conţinut în materie organică scăzut; exces de umiditate, frig, umezeală; concurenţă cu buruienile, sol tasat, îngrășăminte organice cu raport C/N ridicat. Soluţii de combatere și prevenire: limitarea concurenţei (buruienile), plan de fertilizare corespunzător, asigurarea aerării solului.
Deficitul de azot la salată
Azotul este foarte important în cultura salatei. Simptomele carenţei de azot se observă iniţial prin decolorarea frunzelor. Creșterea și formarea căpăţânii este redusă, începe apariţia rădăcinilor groase iar planta are un aspect anemic. În imaginile din dreapta putem observa manifestarea carenţei de azot la salată. În cea de-a două imagine se observă diverse stadii ale carenţei, plecând de la simptomele timpurii până la carenţă în stadiu avansat.
Simptomele lipsei de azot la cartof
Cum fertilizăm solul pentru a avea o recoltă cât mai bună? Pentru fiecare 1.000 kg tuberculi și biomasă epigee aferentă, cartoful consumă în medie 5 kg azot – N, 3 kg pentaoxid de fosfor – P2O5, 8 kg oxid de potasiu – K2O, 3 kg oxid de calciu – CaO şi 1 kg oxid de magneziu – MgO. În ceea ce privește fertilizarea minerală, după leguminoase perene, doza de azot (N) se reduce cu 20-30 kg/ha şi se mărește doza de fosfor cu 20 kg/ ha. După leguminoase anuale, doza de azot se reduce cu 10-20 kg/ha şi se mărește doza de fosfor cu 15 kg/ha. După plante tehnice, doza de azot şi fosfor se mărește cu 10-20 kg/ha.
Mai multe detalii gasiti in revista Chemark Rom nr 25 pag. 4.
Descarca revista de AICI