Fenomenele meteorologice neobșnuite din această perioadă sunt periculoase pentru culturile iubitoare de căldură și cele legumicole în fazele lor timpurii de dezvoltare.

Cultura de rapiță  este în pericol! Există riscul ca o mare parte din suprafețele înființate să nu dea randamentul așteptat de către agricultori, iar principala cauză o reprezintă neglijarea rotației culturilor, corelată cu condițiile meteo din ultima vreme care au favorizat apariția bolilor.

În condiții de umiditate excesivă se crează un climat favorabil dezvoltării de boli la toate culturile agricole. Noi, în decurs de doi ani am avertizat producătorii agricoli să aibă mare atenție cu cultura de rapiță. Cultura de rapiță. Producătorii au tot mărit suprafețele. Neavând suprafețe foarte mari, nu au făcut rotația culturilor și, ca urmare, rezerva de boli și dăunători a crescut. De acum doi ani am avertizat asupra apariției unei ciuperci, putregaiul alb, care atacă mai multe plante de cultură și aici mă refer la floarea soarelui, rapiță, soia, cartofi. Condițiile din primăvara aceasta au fost favorabile apariției acesteia, pentru că au fost ploi foarte multe și nu s-a putut interveni pentru efectuarea tratamentului și mă refer la rapiță, unde cultura se poate trata cel târziu până la apariția bobocilor. Noi am recomandat prin buletine de avertizare efectuarea tratamentului împotriva putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum). Noi am găsit în culturi diferite grade de atac. Cei care au respectat cât de cât asolamentul au mai puține plante atacate. Fructificațiile acestei boli rezistă în sol până la 7 ani, deci singura metodă eficace pentru a combate este rotația culturilor cel puțin patru ani. Și la floarea soarelui a început să apară boala. Suprafețele cultivate sunt mari și nu vor putea face rotația”, a declarat inginerul Nicolae Manea, coordonatorul Oficiului Fitosanitar Dâmbovița,intervievat de Gazeta de Dâmbovița.