Sorgul, a cincea cereală din lume

Sorgul este a cincea cea mai cultivată cereală din lume, după grâu, orez, porumb şi orz. Sorgul (Sorghum) este un gen de plante din familia Poaceae. Reprezentatul principal, Sorghum bicolor, este principala cereală pentru pâine în Africa, Europa de Sud, America Centrală și Asia de Sud. Sorgul își are originea în Africa Ecuatorială, fiind o cereală adaptată la clima caldă și uscată şi este folosit preponderent în preparatele tradiţionale din Africa, Europa de Sud, dar şi în America Centrală şi Asia.

Exista peste 30 de specii diferite de sorg originare din regiunile cu climă tropicală şi subtropicală. Majoritatea se folosesc ca hrană pentru animale sau sunt procesate pentru producerea de alcool sau sirop de sorg. Puţine varietăţi sunt cultivate pentru consumul uman. În România exista relativ puţine culturi de sorg, deşi, alături de amarant, acesta a constituit baza alimentaţiei romanilor în anii “70. Este o plantă rezistentă la secetă şi mult mai nutritivă decât porumbul, cu care se aseamănă din multe puncte de vedere.

Sorgul are o cantitate uimitoare de 22 de grame de proteine la o singură cană (192 grame) de cereale întregi, gătite. Doza zilnică recomandată de proteine pentru femei este de 46 grame, iar pentru bărbaţi de 56 grame. În medie, sorgul conţine 43 % din necesarul zilnic de proteine.

O porţie conţine 47 % din necesarul de fier şi 55 % din valoarea recomandată de fosfor. Este şi o sursă bună de magneziu, cupru, calciu, zinc şi potasiu. O porţie de sorg mai conţine şi aproximativ 30 % din cantitatea recomandată de niacina şi tiamina. Aceste două tipuri de vitamina B sunt necesare pentru metabolizarea corectă a carbohidraţilor şi a nutrienţilor.

Sorgul conţine o gamă variată de fitochimicale care acţionează ca antioxidanţi în corp, aşa cum sunt taninele, acizii fenolici, antocianinele, fitosterolii şi policosanolii.

Actualele condiții pedoclimatice în schimbare, din cauza încălzirii globale și care determină o frecvență mai ridicată a anilor cu secetă și în sudul Europei, au făcut ca sorgul să devină o alegere pentru rotații cât mai diverse în aceste zone cu precipitații deficitare. Această plantă poate aduce un procent semnificativ de proteină vegetală, chiar mai ridicat decât porumbul. Sorgul se folosește la rețetele furajere în zootehnie (în rețetele pentru porcine este aproape la egalitate cu porumbul), dar și ca biomasă pentru biogaz, în producerea de alcool sau chiar și în alimentație. Dar, în România era cunoscut mai degrabă ca materie primă pentru mături. Abia în ultimii ani, fermierii români din sudul României, în special din sudul județelor Dolj, Olt și Mehedinți, au încercat și această plantă. Astfel, sorgul e comercializat din ce în ce mai bine.

Sorgul este considerată o bună alternativă la cultura porumbului în zonele secetoase, deoarece rezistă la temperaturile ridicate din timpul verii și dă performanță chiar și în condiții de stres hidric. În Europa, principalele țări producătoare sunt Franța, cu o suprafață de 50.000 ha și o producție de 6,5 t/ ha, urmată de Italia, cu 35.000 ha și o producție de 6 t/ha și România, cu o suprafață de 10.000 ha. În Uniunea Europeană, producția anuală de sorg este de circa 600.000 de tone, însă necesarul se ridică la 1.200.000 tone/an.

În Europa, primii hibrizi de sorg au fost introduși în anul 1960. Pe plan mondial, producția de sorg se ridică la 64 de milioane de tone, SUA au cea mai mare producție mondială de sorg (în jur de 18 mil. tone) precum și cea mai mare producție medie (9 t/ha). De asemenea, SUA sunt și cel mai important exportator mondial de sorg (6.350.000 tone). În partea opusă, cea privind strict consumatorii, China se află pe primul loc (5,5 mil. tone). Mexicul se află pe poziția secundă
și la consum și la producție. Cât privește suprafața ocupată cu această cereală, în lume se adună undeva peste 40 milioane de hectare, iar Europa cultivă doar 700.000 ha. Adică de zece ori mai puțin decât India, care ocupă prima poziție în acest top, urmată de Nigeria și de Sudan, fiecare cu câte 6 mil. ha de sorg. Pe poziția a patra este tot o țară africană, Niger, cu peste 3 mil. ha cu sorg. Surprinzător este faptul că în acest clasament, SUA ocupă abia a cincea poziție, cu o suprafață estimată la ceva mai mult de 2 mil. ha. Următoarele poziții aparțin statelor Mexic, Burkina Faso, Etiopia și Mali.

Cât privește producția medie la hectar, SUA ocupă de departe primul loc, cu 9 t/ha, urmată de Nigeria, cu 8 t/ha. India și Mexicul produc o medie de 6,6 t/ha, iar Argentina abia 3,8 t/ha, ca și Sudanul. China, Brazilia, Australia și Burkina Faso reușesc o medie în jurul a 2 t/ha. Dincolo de condițiile pedoclimatice, un factor important în producție îl joacă și genetica, dar și profesionalismul fermierilor.

Pe plan mondial, producția de sorg se ridică la 64 de milioane de tone, iar principalele țări cultivatoare sunt Statele Unite ale Americii (2 milioane ha în Texas, în zone foarte uscate), Nigeria, India și Mexic. Din categoria cei mai mari importatori se numără Mexic (3 milioane de tone), Japonia (1,5 milioane de tone), iar din Uniunea Europeană este Spania (0,6 milioane de tone). La export pe primul loc se află Statele Unite ale Americii, cu 5 milioane de tone și Argentina, cu 0,8 milioane de tone. În Europa, principalele țări producătoare sunt Franța, cu o suprafață de 50.000 ha și o producție de 6,5 t/ ha, urmată de Italia, cu 35.000 ha și o producție de 6 t/ha, și România, cu o suprafață de 10.000 ha. În Uniunea Europeană, producția anuală de sorg este de circa 600.000 de tone, însă necesarul se ridică la 1.200.000 tone/an.

Semințele de sorg sunt foarte mici în comparație cu cele de porumb și prin urmare, patul germinativ trebuie să fie bine pregătit. Solul trebuie să fie fin, însă nu prea mult, pentru că sămânța are nevoie de un contact bun cu solul pentru a germina bine. Adâncimea optimă de plantare este între 2 și 4 cm. Fiind o plantă tropicală, sorgul are nevoie de soluri calde, în care temperatura să fie de circa 12°C.
Calendaristic, acest lucru înseamnă, de regulă, începutul lunii mai, după plantarea porumbului. Plantarea se face pe un sol curat, fără buruieni. Hibrizii recomandați sunt, în special, cei timpurii și semitimpurii, pentru a se evita perioada umedă din timpul recoltării. Înființarea culturii de sorg se face utilizând mașina pneumatică de plantat porumb, dar cu utilizarea unui disc cu 72 de găuri. Nu se recomandă folosirea mașinii de semănat păioase. Viteza de deplasare recomandată este de 5 km/h, iar distanța optimă între rânduri de 40-60 cm. La cultura sorgului, umiditatea optimă de recoltare este de 18-22%, dar necesită uscare pentru a ajunge la 15%. Sorgul are o rezistență scăzută la secetă, de 27 de zile, în timp ce porumbul are o perioadă critică de 46 de zile. Un alt avantaj al culturii de sorg este atacul slab de boli și dăunători.
Cultura de sorg are o cerință slabă în privința necesarului de nutrienți, deoarece are un sistem radicular bine dezvoltat, care îi permite să extragă din sol toate elementele nutritive de care are nevoie. Agronomic, acest lucru nu constituie neapărat un beneficiu, deoarece sorgul poate secătui solul de nutrienți, are un sistem radicular ce acționează ca o pompă în extragerea azotului, însă avantajul economic poate fi însemnat. Un studiu realizat de Camera de Agricultură din Franța în anul 2008 arată că la porumb cheltuielile de producție se ridică la 670 $/ha, în timp ce la sorg acestea sunt de 500 $/ha, cu aproximativ 25% mai mici față de porumb.